Meci dificil încă din primul tur al Openului Canadei pentru proaspătă campioană de la San Jose, Mihaela Buzarnescu
Şi asta nu neapărat din prisma adversarei pe care o întâlni la meciul de debut de la Montreal WTA, chinezoaica Qiang Wang (locul 53 WTA, 26 ani), cât mai ales din cauza oboselii acumulate în ultima perioadă.
Cifrele jucătoarei născute acum 30 de ani în Bucureşti sunt fantastice: numai în anul 2018 a disputat 106 meciuri, bifând la 33 de turnee în ultimele 365 de zile. Iar dacă ne raportăm la jucătoarele de top, aici Miki este lider detaşat. Din primele 20 de jucătoare ale lumii, următoarea în ceea ce priveşte numărul de turnee disputate a contorizat de abia 26. Este vorba de mult mai tânără rusoaica Daria Kasatkina, 12 WTA, 21 de ani. 119 locuri în circuitul WTA a urcat jucătoarea românca în ultimul an, pe data de 7 august 2017 aceasta ocupând locul 139 mondial. În acest răstimp a jucat jucat 3 finale WTA, iar duminică noapte şi-a adjudecat şi primul turneu din categoria ”Premier” – titlul la San Jose. De asemenea, tenismena noastră a demonstrat că se descurca cu brio pe orice suprafaţă: ciment, zgură sau iarbă.
Jucătoarea momentului în circuitul profesionist feminin, Buzarnescu este pe poziţia a două în ceea ce priveşte numărul de victorii din acest sezon competiţional, 38, după nemţoaica Angelique Kerber, cu 39 de victorii.
De partea cealaltă, Qiang Wang a pierdut în şaisprezecimi la San Jose în faţa americancei Amanda Anisimova – 170 WTA, 16 ani (2-6, 5-7), care avea apoi să fie eliminată chiar de Mihaela Buzarnecu cu scorul de 2-1. Pentru a juca pe tabloul principal de la Montreal chinezoaica a trebuit să joace şi 2 tururi de calificare. În primul tur a profitat de retragerea belgiencei Ysaline Bonaventure (126 WTA), iar în turul secund a trecut de canadianca Rebecca Marino (307 WTA) cu 7-5, 6-4.
Cele 2 competitoare nu s-au întâlnit până acum în circuitul WTA. Partidă va începe după orele 21:00, ora Romaniei.
3 finale WTA are disputate Mihaela Buzărnescu la simplu, dintre care una câştigată – chiar finală de duminică noapte de la San Jose (6-1, 6-0 cu jucătoarea din Grecia Maria Sakari – 31 WTA, 23 de ani). Locul 20 WTA, pe care se afla în prezent, este cea mai bună poziţie în circuitul profesionist feminin. 29 de finale ITF a bifat, de asemenea, Miki, dintre care 22 câştigate.
Dacă va trece de jucătoarea chineză, Buzărnescu o va înfrunta în turul secund de la Rogers Cup pe ucraineanca Elina Svitolina (5 WTA, 23 de ani), pe care a învins-o în ultimele 2 confruntări directe.