Wayne Rooney se întoarce în Anglia, dar nu pentru a semna cu o nouă echipă de club, ci pentru a juca pentru naţionala Albionului după o pauză de 2 ani. Acesta a fost convocat de selecţionerul Gareth Southgate pentru partida amicală pe care englezii o vor juca împotriva reprezentativei Statelor Unite ale Americii, meci ce se va disputa pe stadionul Wembley pe data 15 noiembrie.
După sezonul fantastic reuşit în MLS cu echipa americană DC United, Wayne Rooney i-a demonstrat lui Southgate că încă se mai poate baza pe serviciile sale la viitoarele încleştări pe care selecţionata Albionului le are de disputrat atât în Nations League, cât şi în calificările pentru Euro 2020.
Într-o formă de zile mari în MLS, Wayne Rooney a reuşit să înscrie de 12 ori în acest sezon pentru DC United, ducând-o din subsolul clasamentului până în play-off, unde a fost eliminată în faza optimilor de finală de Columbus Crew, după executarea loviturilor de departajare. După consumarea celor 90 de minute regulamentare scorul a fost egal, 1-1, iar după prelungiri 2-2.
Pe locul al patrulea a terminat DC United sezonul regulat din Conferinţa de Est, cu 51 de puncte din 34 de partide.
Rooney, care va primi şi banderola de căpitan de echipă în partida cu Statele Unite ale Americii s-a transferat în MLS de la formaţia la care a debutat în fotbalul profesionist, Everton, unde a ajuns în 2017 de la clubul unde a cunoscut marea performanţă, Manchester United.
Atacantul de 33 de ani are în palmares un titlu Champions League (2007-208), 5 titluri de campion al Angliei, 1 trofeu Europa League, 4 cupe ale ligii, 1 FA Cup, 5 Supercupe ale Angliei şi 1 titlu de campion mondial al cluburilor, toate cucerite cu Manchester United.
119 selecţii a bifat Wayne Rooney pentru echipa naţională, pentru care a marcat 53 de goluri.