După victoria din etapa trecută de pe terenul Concordia Chiajna, Sepsi Sfântu Gheorghe revine pe teren propriu, unde va întâlni lanterna Ligii 1, FC Voluntari, într-o partidă contând pentru etapa a noua a Ligii 1 la fotbal, cu începere de la orele 18:00.
Cine ar fi pariat că după 8 etape formaţia din Sfântu Gheorghe va fi pe poziţia a treia a clasamentului, la un lingur punct de lider?
Poate că doar cei mai înfocaţi suporteri ai lui Sepsi, o formaţie nu foarte spectaculoasă, dar organizată, care primeşte foarte greu gol. FCSB este singura echipă din Liga 1 care a marcat de 2 ori în poarta lui Sepsi, iar formaţia din Sfântu Gheorghe este fără gol primit de 3 etape: 3-0 la Chiajna, 1-0 acasă cu Dunărea Călăraşi şi 0-0 la Botoşani.
Cu toate că n-a făcut un meci extraordinar cu Concordia, unde au jucat în premieră pe un teren artificaial, elevii lui Eugen Neagoe au avut pe final cincisprezece minute perfecte, marcând de 3 ori. În minutul 75 Tandia a scăpat în 16 metri, l-a întors pe Nivaldo şi a șutat puternic, iar Matei a deviat mingea involuntar în propria-i poartă. Costache a făcut 2-0 cu o frumoasă scărița 7 minute mai târziu, pentru ca în prelungiri, acelaşi Tandia să marcheze din nou, la colțul lung, după o greșeală a apărării gazdelor.
De partea cealaltă, ilfovenii au pierdut din nou, 2-3 pe teren propriu cu Politehnica Iaşi. Când echipa părea că şi-a revenit după egalul fără goluri de pe terenul Astrei Giurgiu, iată că vine o nouă înfrângere. Îmbucurător este că, chiar dacă au început meciul foarte prost, fiind conduşi încă din minutul 37 cu 2-0, ilfovenii au avut puterea să revină pe tabela de marcaj prin golurile lui Mihai Căpăţână (min. 56) şi Geoffrey Malfleury (min. 79), statistica demonstand faptul că ei au fost, totuşi vioara întâi a acestei partide: 53% vs. 47% posesie, 14-8 ocazii de gol, 8 la 4 şuturi pe poartă. Din păcate însă pentru formaţia lui Dinu Todoran, Madalin Mihaescu a adus victoria ieşenilor în minutul 4 al prelungirilor, consfinţind a 6 înfrângere stagionala pentru Voluntari şi lăsându-i cu doar 2 puncte acumulate în clasament. Doar 1 punct a reuşit echipa ilfoveana în deplasare, acel 0-0 la Giurgiu, pierzând celelalte 3 meciuri: 0-4 cu FC Hermannstadt, 0-2 cu Viitorul Constanța şi 1-2 cu Dinamo Bucureşti.
Cea mai bună apărare din Liga 1 are Sepsi după 8 etape, cu doar 4 goluri primite. Cea mai slabă defensiva este cea a Voluntarului după primele 8 runde, cu 19 goluri încasate.
Atenţie însă şi la statistică! În cele 2 întâlniri precedente disputate acasă, Sepsi nu a reuşit încă s-o învingă pe formaţia din Voluntari, bifând un egal (2-2) şi o înfrangere (0-3). Singura victorie împotriva ilfovenilor a venit în deplasare, chiar sezonul trecut, când echipa din Sfântu Gheorghe s-a impus cu 2-1, în etapa a noua din play-out.
Valoarea de piaţă a celor 2 loturi: Sepsi Sfântu Gheorghe – 7.7 milioane euro, FC Voluntari – 7.53 milioane euro.
Media de vârsta a celor 2 formaţii: Sepsi Sfântu Gheorghe – 25.8 ani, FC Voluntari – 26.4 ani.
Jucători de urmărit
Binențeles că pe buzele suporterilor echipei gazde este numele mijlocaşului francez de 25 de ani Ibrahima Tandia, autorul a 2 goluri în meciul de la Chiajna. Tot el este cel care în etapa a doua adusese victoria echipei sale în meciul disputat pe teren propriu împotriva formaţiei CS U Craiova.
De la oaspeţi, rămâne de văzut dacă tehnicianul Dinu Todoran îl va titulariza pe atacantul francez în vârstă de 30 de ani Geoffrey Malfleury, care etapa precedenta a reuşit să marcheze din postura de rezervă, la 14 minute după ce a fost introdus pe teren.
Formaţii probabile:
Sepsi Sfântu Gheorghe (antrenor Eugenn Neagoe, 4-2-3-1): Sepsi: Niczuly – Gabriel Moura (Florin Ştefan), O. Viera, Jovanovic, D. Sato – Velev, G. Vașvari (Adrian Rus) – Nouvier, I. Fulop, S. Drăghici (Hamed) – Tandia (Simonovski).
FC Voluntari (antrenor Dinu Todoran, 4-2-3-1): Vâtcă – Ricardinho, Hodorogea (I. Armaș), Balaur, Al. Vlad – Lazăr (Răuță), Laidouni – Ciucur, Belhameur, Căpăţâna – Geoffrey Malfleury (Tudorie, Iancu).