Simona Halep este cea mai cunoscută jucatoare de tenis din timpurile noastre, ea fiind în prezent pe primul loc in topul mondial. Încă de mică, de la doar 4 ani, și-a descoperit pasiunea pentru acest sport și a facut de-a lungul vieții toate sacrificiile posibile pentru a ajunge acolo unde este acum.
De la varsta de doar șase ani, Simona a început să practice zilnic tenisul, însă cele mai bune rezultate a început să le obțină începând cu anul 2013, atunci când cariera ei a ajuns să fie într-o creștere continuă. Astfel în 2013, Simona a câștigat nu mai puțin de șase premii importante, pe toate suprafetele de joc.
Anul 2014 a venit pentru Simona cu reușita de a juca finala la senioare în cadrul turneului French Open, dar și finala Turneului Campioanelor. În 2015, Simona Halep a ajuns pe locul 2 WTA, datorită succesului de care a avut parte la Premier Mandatory, la Indian Wells, loc pe care l-a ocupat pentru o perioada de timp destul de mare.
2016 – Darren Cahill
La începutul anului 2016, Darren Cahill a început să facă parte din viața Simonei, încercând sa îi impună acel stil de joc care să reușească să o aducă în vârf. Deși a câștigat trei titluri , la Madrid, Montreal și București, Simona nu era mulțumită de felul în care evolua, acumulând după fiecare meci și cu fiecare zi care trecea, tot mai multă energie negativă care se vedea de fiecare dată pe teren.
Astfel, în luna Martie 2017, în urma turneului de la Miami, datorita ieșirilor nervoase ale Simonei și atitudinii negativiste de care dădea dovadă, Cahill a decis că era mai bine pentru amândoi să se retragă din viața Simonei.
Realizând ceea ce se întâmplase, atât pe teren, cât și în afara lui, Simona a făcut totul pentru a se schimba, pentru a avea o atitudine pozitivă care să se vadă în toate aspectele vieții ei, deoarece realizase că această atitudine îi dăuna cel mai mult în timpul jocului.
După meciurile susținute de Simona la FedCup, apoi la Stuttgart, schimbările prin care a trecut erau foarte evidente, iar dorința de a fi cea mai bună, l-au facut pe Darren Cahill să revină pentru a fi alături de ea în succesul care avea să apară un an mai târziu.
Simona Halep – Victorie la Roland Garros
În Iunie 2018, Simona Halep a adus bucurie în inimile tuturor românilor prin câștigarea marelui trofeu Grand Slam de la Roland Garros. Simona a reușit un meci de excepție, jucând fără greșeală și reușind să o îngenuncheze pe Sloane Stephens.
Acum 40 de ani, Virginia Ruzici reușea aceeași performanță, de a câștiga trofeul cel mare al turneului Roland Garros, Simona însă se poate mândri cu faptul că este una din cele șase jucătoare care au câștigat Grand Slam, atât la junioare, cât și la senioare.
Astfel, la cei doar 26 de ani ai ei, Simona Halep a reușit să pătrundă în inimile tuturor românilor, reușind cea mai mare victorie a vieții ei, dar cu siguranta una din multele care vor urma, căci Simona Halep promite foarte multe iar de acum înainte nu mai are presiunea de a câștiga un turneu de mare slam.