La Giurgiu, echipa gazdă, Astra primeşte sâmbătă, 18 august vizita noii promovate Dunărea Călăraşi, într-un meci din etapa a cincea a Ligii întâi la fotbal. Partidă va începe la orele 18:00.
Astra a debutat în noul sezon cu o victorie puţin scontată de specialişti în meciul de pe teren propriu cu vicecampioana FCSB (1-1), ca apoi să înregistreze 3 rezultate de egalitate, toate terminate cu scorul de 1-1: La Iaşi, cu Politehnica, acasă cu Sepsi şi în deplasare cu FC Botoşani. De semnalat faptul că în deplasare a revenit de fiecare dată după ce a fost condusă, ceea ce ne arată că echipa are capacitatea de a trece peste şocul primirii unui gol şi de a se mobiliza în momentele dificile.
De partea cealaltă, Dunărea Călăraşi a câştigat la Ovidiu cu Viitorul în prima etapă, apoi a remizat acasă cu campioana CFR Cluj (0-0), a smuls un egal cu FC Hermannstadt în deplasare (1-1), ca la ultimul meci să se recunoască înfrântă pe treren propriu de CS U Craiova (1-3).
Dunărea fiind la primul sezon în Liga 1, cele două echipe nu s-au mai întâlnit până acum.
Media de vârsta a călărăşenilor este de 25.9 ani, iar giurgiuvenii au un lot cu o medie de vârsta asemănătoare, de 25.4 ani. Valoarea de piaţă ale celor 2 loturi este în favoarea Astrei, aceştia însumând 12.2 milioane euro, de 2 ori şi ceva mai mult decât Dunărea, cotata la 5.4 milioane de euro, pe ultimul loc din campionat din acest punct de vedere.
Chiar dacă momentan sunt vecine de clasamet, ocupând locurile 7, respectiv 9, obiectivele celor 2 formaţii sunt total diferite: astralii vizează play-offul şi un loc de Europa League, specialiştii fiind de părere că nu vor avea forţa să se bată pentru titlul de campioană cu CFR Cluj şi FCSB, în timp ce echipa din Calăraşi va încerca să se menţină în prima ligă, obiectiv care nu va fi deloc uşor de îndeplinit.
Tânărul tehnician Marius Maldarasanu va opta între un 4-3-3 ofensiv sau clasicul 4-2-3-1, opţiunea noastră fiind prima variantă, văzându-i titulari pe: Ivanov (Lazăr) – Stan, Bejan, Erico, Radunovic (Belu)-Iordache – Mrzljak, – Bus (Biceanu), Roşu, (Moise) – Llullaku, Alibec, Balaure.
De partea cealaltă, dacă etapa trecută pe teren propriu antrenorul Dan Alexa a folosit un 4-4-3 ceva mai ofensiv, ce se pare că nu a avut efectul scontat, cel mai probabil că în meciul de la Giurgiu va reveni la sistemul 4-2-3-1 şi îi va trimite în teren pe: Straton – Mendy, Sandru, Dobrosavlevici, Gligorov (Seroni) – Monroy, Puşcaş – Simion (Babei), Mediop (Honciu), Marinescu (Mlissi Meze) – Alexandru (Kanda).
Pentru a se instala pe loc de play-off, pentru Astra Giurgie victoria este imperios necesară, mai ales că primul pas greşit pe teren propriu a fost făcut când a pierdut 2 puncte cu surpriza acestui început de campionat, Sepsi Sfântu Gheorghe. Dunărea este deocamdată neînvinsa în deplasare, primind doar un singur gol în 2 meciuri. Aşadar, se anunţa un meci destul de echilibrat, diferenţa putându-se face cu o execuţie de excepţie, suporterii girgiuveni aşteptând acest lucru de la nou venitul Denis Alibec sau de la golgheterul echipei, albanezul Azdren Llullaku.