De unde vine denumirea stadionului de Roland Garros? V-ați întrebat asta vreodata?
În aceste zile, toată lumea a fost cu ochii pe turneul de tenis de la Roland Garros. O mare onoare și o bucurie imensă pentru noi, toți românii, ca să avem o campioană la Roland Garros și anume, pe Simona Halep, care pe 9 Iunie 2018 a castigat turneul de la Roland Garros, un vis împlinit pentru ea.
Simona Halep a declarat că, din toate turneele de Grand Slem, cel mai mult îi place cel de la Paris, de pe stadionul Roland Garros, acesta este mai aproape de sufletul ei, într-un oraș special, așa cum este Parisul.
Turneul de la Roland Garros, numit în Franta – Les Internationaux de France de Roland Garros sau Tournoi de Roland-Garros este unul din cele mai importante turnee internaționale de tenis, durează în jur de două saptămâni (perioada mai – iunie) și se tine în fiecare an, la Paris.
Cum a ajuns stadionul să poarte denumirea de Roland Garros
V-ați întrebat cum a ajuns acest stadion numele lui Roland Garros? Cine a fost el? Dacă a fost vreun mare jucător de tenis? Cum a ajuns stadionul să îi poarte numele acestui om?
Ei bine, nu este vorba de un mare jucător de tenis. Roland Garros s-a născut în Franța, la Saint – Denis, in 1888. Numele său întreg era Eugène Adrien Roland Georges Garros.
Roland Garros a urmat facultatea de Drept și a intrat in HEC Paris, înainte de a descoperi o pasiune pentru aviație, la varsta de 22 de ani. Roland Garros practic nu a jucat tenis, chiar daca era un sportiv reușit. În tinerete, se distingea în fotbal, rugby sau ciclism. Un sportiv realizat, mai versat în ciclism decât în tenis, Roland-Garros a stabilit, de asemenea, numeroase înregistrări pentru altitudine și timpii de zbor.
Pe 23 septembrie 1913, el a făcut prima trecere a Mediteranei prin aer și a fost admirat zborul său la întâlnirile aeriene din Statele Unite. A fost ucis într-o lupta aeriana deasupra de Ardennes, chiar cu o zi inainte de a împlini 30 de ani și cu o lună înainte de sfârșitul războiului, pe 5 octombrie 1918.
În 1928, Franța trebuia să organizeze finala Cupei Davis. Avea nevoie de un stadion. Asociatia Stade Français îi ofera un teren. În schimb, Emile Lesieur, jucător de rugby internațional, un membru select al asociației și fost coleg, dar și prieten cu Roland Garros la promovarea HEC 1908, cere ca stadionul să poarte numele de Roland Garros. Simplu ca bună ziua!
Așadar, erou al Marelui Razboi, pionier al aviației, Roland-Garros este, de asemenea, un om care generează prietenii puternice. Astfel, la zece ani după moartea sa, în 1928, stadionul de tenis adus pentru a servi ca un exemplu pentru muschetari la apărarea titlului lor în Cupa Davis, este botezat în numele sau, la cererea lui Emile Lesieur.
Deci, da, Roland Garros avea legaturi strânse cu tenisul. Dar puține stadioane din lume poartă numele unui om care a arătat atât de multă voință, inteligență sau curaj.
Valorile cardinale pentru cei care urmăresc titlul suprem – Porte d’Auteuil.
2018 este un an important pentru iubitorii sportului alb, Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României a reușit să cîștige turneul de la Rolland Garros, după ce a învins-o în finală pe Sloane, scor