Despărţite de doar un punct în clasament, doua formaţii de tradiţie a fotbalului românesc, FC Argeş Piteşti şi Petrolul Ploieşti se întâlnesc în Trivale într-un meci contând pentru etapa a zecea a Ligii 2. Partida se va disputa joi, 4 octombrie, cu începere de la orele 17:00.
După înfrângerea mai puţin scontata din deplasarea de la Bacău cu Aerostar (0-1), piteştenii şi-au revenit rapid şi au învins pe teren propriu la scor de neprezentare pe Luceafărul Oradea (3-0, goluri: Raul Costin – min. 28, Bobdan Visa – min. 70 şi Vasile Buhăescu – min. 75), urcând pe poziţia a cincea a clasamentului ligii secunde, cu 18 puncte, la 5 lungimi distanţă de liderul Sportul Snagov şi la 1 singur punct de locul al doilea ocupat de adversarii lor de joi, Petrolul Ploieşti. Pe teren propriu FC Argeş are 4 victorii şi un rezultat de egalitate (3-0 cu Luceafărul Oradea, 2-1 cu Universitatea Cluj, 0-0 cu Energeticianul, 2-0 cu Metaloglobus şi acelaşi scor de 2-0 cu FC Baloteşti), 9 goluri marcate şi doar unul singur primit.
De partea cealaltă, pentru ploieşteni, după 3 victorii consecutive (2-0 cu ASU Politehnica Timişoara şi cu Chindia Târgovişte, pe teren propriu şi 3-0 la Energeticianul) a venit înfrângerea de pe terenul Universităţii Cluj (2-3), dar în ultima etapă echipa lui Leo Grozavu i-a spulberat pe cei de la Aerostar Bacău cu scorul de 5-0, meci în care veteranul de 34 de ani Laurenţiu Marinescu a reuşit o triplă (minutele 4, 85 şi 90), prima din cariera sa de jucător. Celelalte goluri ale formaţiei ploieştene au fost marcate de Antonio Cruceru (min. 1) şi olandezul Jeroen Lumu (min 59). În cele 5 partide jucate pentru ploieşteni de când a revenit la echipă, toate ca integralist, Laurenţiu Marinescu a înscris 4 goluri şi a devenit astfel golgheterul formaţiei sale în acest sezon competiţional.
Suporterii ploieşteni aşteaptă însă mult şi de la fostul golgheter al echipei, Toto Tamuz, ajuns la 30 de ani. Nigerianul cu cetăţenie israeliană a redebutat pentru prahoveni în meciul cu Aerostar, când l-a înlocuit pe Sergiu Arnăutu, în minutul 68. Ultimul meci în România pentru Tamuz datează din 20 decembrie 2015, atunci fosta formaţie Petrolul Ploieşti pierdea cu ASA Târgu Mureş, scor 0-1.
În deplasare, Petrolul are 2 victorii şi 2 înfrângeri în cele 4 partide disputate până acum: 2-3 cu Universitatea Cluj, 3-0 cu Energeticianul, 0-1 cu Metaloglobus şi 3-0 cu FC Baloteşti.
Se anunţa un derby foarte echilibrat, iar opinia noastră este că dacă ploieştenii reuşesc să înscrie primii, greu ar mai putea pierde partida. Cum Petrolul a alternat meciurile foarte bune reuşite în deplasare cu evoluţii foarte modeste, iar piteştenii se dovedesc o forţă pe teren propriu, n-ar fi exclus ca ambele echipe să se mulţumească cu un rezultat de egalitate. Singurul meci în care FC Argeş nu a înscris pe teren propriu a fost remiza albă cu Energeticianul, Petrolul nemarcand, de asemenea, doar o singură dată în deplasare, în înfrângerea cu Metaloglobus (0-1).
Ultimul meci de la Piteşti dintre cele două echipe datează din anul 2011, atunci când în etapa a douăzecea a seriei a doua din Liga 2 ploieştenii se impuneau cu scorul de 1-0. De 18 ani piteştenii aşteaptă o victorie în Trivale contra Petrolului. În runda a cincea a Ligii 1, pe data de 9 septembrie 2000, argeşenii treceau de petrolişti cu scorul de 1-0, într-o ediţie de campionat în care FC Argeş se clasa pe locul al cincilea, ratând de puţin participarea în cupele europene.
Conform sitului de specialitate Transfermarkt, Petrolul Ploieşti este cotată ca şi cea mai valoroasă echipă din liga secundă, la 3.88 milioane de euro. FC Argeş Piteşti valorează 3.03 milioane de euro, pe locul al cincilea într-un astfel de clasament.
Media de vârstă a celor 2 echipe: Petrolul Ploieşti – 25.6 ani, FC Argeş – 25.8 ani.
Liga 2 | FC Argeş – Petrolul Ploieşti – Formaţii probabile
FC Argeş (antrenor Emil Sandoi, 3-4-3): Andrei Ureche – Bogdan Visa, Raul Hreniuc, Grigore Turda (Costinel Gugu) – Costinel Tofan, Daniel Şerbanică, Raul Costin, Ionuţ Năstăsie – Alin Buleică, Ionuţ Şerban, Vasile Buhăescu;
Petrolul Ploieşti (antrenor Leo Grozavu, 4-2-3-1): Arpad Tordai – Alberto Olaru (Mërgim Nezâri), Lucian Cazan, Florin Plămada, Ţicu (Alexandru Ţiganasu) – Antonio Cruceru (Alexandru Ciocâlteu), Marius Chindriş – Jeroen Lumu, Laurenţiu Marinescu, Nini Popescu (Cătălin Ştefănescu, Claudiu Herea) – Sergiu Arnăutu (Toto Tamuz).