Etapa a opta a Ligii 2 la fotbal debutează joi, 20 septembrie, când ocupanta poziţiei secunde din clasament, Sportul Snagov (17 puncte) va primi vizita formaţiei UTA Arad, care după înfrângerea din etapa trecută de pe teren propriu cu Academica Clinceni a coborât până pe locul şapte (13 puncte).
Cu siguranţă că pentru foarte mulţi specialişti echipa din Snagov reprezintă o surpriză foarte plăcută în acest sezon, echipa lui László Balint înregistrând 5 victorii şi 2 egaluri în cele 7 etape disputate până acum, astfel: acasă – 1-1 cu Ripensia Timişoara, 1-0 cu Farul Constanţa şi 2-0 cu CS Mioveni; în deplasare – 2-1 cu ACS Poli Timişoara, 3-0 cu Dacia Unirea Brăila, 3-1 cu Daco-Getica Bucureşti şi 0-0 cu Petrolul Ploieşti.
Dacă la începutul sezonului la Snagov nu se vorbea de promovare, altele fiind formaţiile cu pretenţii în acest sezon, traseul şi evoluţia foarte bună de până acum îi fac pe suporterii Sportului să vizeze frumos.
Chiar dacă se prezintă la acest meci cu stări de spirit complet diferite, Sportul câştigând în ultima etapă deplasarea de la Timişoara cu ACS Poli cu 2-1 (goluri Cătălin Hlistei şi Darius Buia), în timp ce UTA a pierdut pe teren propriu partida cu Academica Clinceni (0-1), meciul de anunţa foarte echilibrat, formaţiile fiind foarte apropiate din punct de vedere valoric.
2.9 milioane de euro este valorea de piaţă a lotului echipei Sportul Snagov, care are în componenţa sa şi un jucător străin, este vorba despre atacantul francez de 23 de ani Ayoub Tazouti. Media de vârsta a ilfovenilor: 24.3 ani. Arădenii sunt cotaţi la 2.3 milioane de euro, antrenorul Ionuţ Popa având la dispoziţie nu mai puţin de 5 stranieri, cei mai mulţi din Liga secundă după Farul Constanţa. Media de vârsta a lotului: 22.8 ani, cea mai tânără echipă după Pandurii Târgu Jiu.
Sezonul trecut cele două formaţii au terminat la egalitate la Snagov (0-0), pentru ca la Arad Sportul să se impună la scor, 4-1.
Cu toate că a pierdut meciul cu liderul Academica Clinceni, UTA Arad nu a jucat rău, dând impresia că va obţine cel puţin un egal. Golul a fost marcat pe final de meci, în minutul 78 de Bogdan Barbu, iar arădenii n-au mai avut timp să revină pe tabela de marcaj, pierzând primul meci disputat pe teren propriu în acest sezon. Tehnicianul Ionuţ Popa este de părere că un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil, neavând însă ce să le reproşeze elevilor săi: „Deşi am pierdut acest joc, vreau să îmi felicit fotbaliştii pentru modul în care s-au dăruit şi pentru faptul că meritau poate chiar victoria… Noi am ratat mult în repriza a doua… Pur şi simplu, mingea nu a intrat în poartă… Un rezultat de egalitate era echitabil, dar fotbalul este uneori nedrept şi am pierdut. Mi-aş fi dorit o victorie pentru moralul echipei”. (Sport Arad)
Reputatul tehnician arădean nu a uitat să le mulţumească şi suporterilor, sperând ca aceste puncte vor fi recuperate în întâlnirea de la Snagov: „Mulţumesc publicului care a fost admirabil şi astăzi. A susţinut echipa într-un mod deosebit, pe care îl vezi doar la echipe cu prestigiu”.
Sportul Snagov l-a înregimentat de curând şi pe atacantul de 36 de ani Cristian Danalache, autorul golului ilfovean din meciul cu Ripensia, fostul jucător al Urziceniului, care are 82 de goluri înscrise în Liga 1, dar şi în campionatul Chinei (73 de reuşite în prima ligă şi 43 în cea de-a doua).
Formaţii probabile
Sportul Snagov (antrenor László Balint, 4-3-3): Florin Iacob – (Bogdan Stancu), Alexandru Git, Florin Ilie, Viorel Lică, Ştefan Vlădoiu – Valentin Bărbulescu, Darius Buia (Cătălin Hlistei), Mihai Oancea – Robert Elek, Cristian Danalache (Dragoş Huiban), Vlad Bărbulescu (Ayoub Tazouti).
UTA Arad (antrenor Ionuţ Popa, 4-2-3-1): Roberto Bodea – Alexandru Manea, El Hasni Seynabou Benga Samba, Paul Copaci (Paul Cubleşan) – Andrei Enescu, Mihai Petra (Cristinel Matei) – Daniel Vădrariu, Lucian Oprea (Cristian Costin), Stephan Coulibaly – Ciprian Rus (Alexandru Pop).