După ce nu a cunoscut victoria în ultimele 4 partide din Liga 2, Chindia Târgovişte întâlneşte pe teren propriu pe SSC Farul Constanţa, într-o partidă ce va începe de la orele 11:00 şi va conta pentru runda a opta a ligii secunde.
2-2 la Bucureşti cu Daco-Getica, 0-2 la Ploieşti cu Petrolul, 0-2 pe teren propriu cu CS Mioveni şi 1-1 acasă cu FC Argeş sunt ultimele rezultate ale echipei lui Viorel Moldovan, care începuse foarte bine sezonul, reuşind 3 victorii din tot atâtea meciuri: 2-0 la Bacău cu Aerostar, 2-1 la Târgovişte cu Universitatea Cluj şi 1-0 la Timişoara cu ASU Politehnica.
Se pare însă ca târgoviştenii au spart seria neagră, reuşind marţi să se califice în şaisprezecimile Cupei României, după ce au trecut de Flacăra Moreni cu scorul de 2-1. Dubla atacantului în vârstă de 30 de ani Daniel Florea (minutele 83 şi 90) îi dau speranţe antrenorului Viorel Moldovan, care la sfârşitul meciului a declarat:
„Astăzi am făcut un meci foarte bun în repriza a doua şi am reuşit să ne calificăm. Aveam nevoie de această victorie, pentru că băieţii să se descătuşeze… Eu sper că odată cu această calificare şi victorie să ne revenim şi să prindem încredere, pentru că, într-adevăr, s-a văzut în anumite momente o crispare în exprimarea băieţilor. E şi normal, nu au mai câştigat de câteva jocuri… Sunt convins că după acest succes ne vom debloca şi ne vom exprima altfel”.
Chindia Târgovişte a câştigat cu emoţii derby-ul judeţului Dâmboviţa, care a fost urmărit de peste o mie cinci sute de spectatori. Pe banca echipei din Moreni a stat antrenorul Gabriel Paraschiv, campion cu Oţelul Galaţi în anul 2011 în calitate de jucător, care a fost eliminat în ultimele minute ale meciului pentru că şi-a chemat jucătorii la marginea terenului pentru a le spune să iasă de pe teren, după ce arbitrul a dictat un penalty pentru oaspeţi. În următoarea fază a competiţiei, Chindia o va întâlni pe campioana României, CFR Cluj, meci programat miercuri 26 septembrie, ora 21:30.
Această victorie a mai potolit puţin spiritele la Târgovişte, după ce surse din jurul echipei spuneau că Viorel Moldovan ar putea fi demis după meciurile cu Flacăra Moreni şi SSC Farul Constanţa, dacă rezultatele şi jocul echipei sale nu vor fi pe măsura aşteptărilor. Iar înlocuitorul s-ar numi Daniel Opriţa, care însă a dezminţit categoric acest zvon: „De unde a ieşit asta? Nu am vorbit cu nimeni despre acest subiect”. Antrenorul în vârstă de 37 de ani a fost ultima dată tehnicianul echipei din Liga 1 FC Voluntari, unde a acumulat doar un singur punct în cinci etape. În cariera sa a mai antrenat la Metalul Reşiţa (actuala Sportul Snagov), Daco-Getica Bucureşti şi pe CSM Şcolar Reşiţa. Preşedintele Chindiei Târgovişte, Marcel Ghergu a negat, de asemenea, acest fapt, declarând că la orice echipă mai apar perioade grele, însă este convins că formaţia lui Moldovan le va depăşi cât mai repede.
Şase antrenori în ultimii 8 ani a avut formaţia târgovişteana: Costel Pană, Silviu Dumitrescu, Flavius Stoican, Eusebiu Tudor, Nicolae Croitoru şi Viorel Moldovan. În clasamentul Ligii 2, Chindia se afla la 7 puncte de liderul Academica Clinceni, ocupând locul 9, cu 11 puncte.
De partea cealaltă, antrenorul Farului, Ion Barbu şi-a depus demisia şi nu-şi va mai continua activitatea la echipă după rezultatele sub aşteptări ale formaţiei de pe litoral, promovată în acest sezon din Liga 3. Vlad Neagu şi Viorel Fărcaş se vor ocupa zilele acestea de pregătirea echipei, urmând ca conducerea să găsească cât mai curând un nou tehnician, cel mai vehiculat nume fiind al fostului stelist Laurenţiu Roşu. SSC Farul ocupa locul al cincisprezecealea în clasament, primul peste linia retrogradării, cu doar 6 puncte din primele 7 etape, câştigate pe teren propriu cu CS Baloteşti (2-0) şi ACS Poli Timişoara (4-1). În deplasare însă, faristii nu au încă punct obţinut în Liga 2, dar majoritatea partidelor disputate în deplasare de constănţeni au fost unele spectaculoase, cu multe goluri: 3-5 cu Pandurii Târgu Jiu, 0-1 cu Sportul Snagov şi 2-4 cu UTA Arad.
Ultimele meciuri dintre cele două formaţii datează din sezonul 2012 – 2013 a ligii secunde şi s-au terminat cu acelaşi scor, 4-1. La Constanţa a câştigat Farul, iar la Târgovişte, Chindia.
Transfermarkt cotează lotul formaţiei Chindia Târgovişte, în cadrul căruia nu se regăseşte niciun jucător străin la 3.58 milioane de euro (pe locul al doilea într-un astfel de clasament, după Petrolul Ploieşti), în timp ce SSC Farul Constanţa valorează 1.11 milioane de euro, cel mai puţin din Liga 2. În lotul de 30 de jucători ai echipei oaspete sunt legitimaţi nu mai puţin de 9 stranieri, cel mai mulţi din liga secundă. Media de vârsta a celor 2 echipe: Chindia Târgovişte – 24.7 ani, SSC Farul Constanţa – 24.0 ani.
Formaţii probabile Chindia Târgovişte – SSC Farul Constanţa:
Chindia Târgovişte (antrenor Viorel Moldovan, 4-4-2): Mihai Aioani – Dornel Dinu, Vlad Gîşă, Marin Vătavu (Marius Martac), Crinel Stoica – Cristian Cherchez (Alin Manea), Liviu Mihai, Bogdan Vasile (Andreas Mihaiu), Daniel Novac – Daniel Florea, Cristian Negut;
Chindia Târgovişte (4-3-3): : Stavrev – Iani, Roumadi, K. Twumasi, Zamfir – Doumbia (G. Păun), Diakite, Tudorică (Fotescu) – Al. Grigoraş, Jallow, Licu;