„Sánchez marchează și-și duce echipa la penalty”
Jose Mourinho poate fi mulțumit de achiziția lui Alexis Sánchez și introducerea lui pe teren, în meciul de deschidere împotriva celor de la AC Milan. Manchester United a câștigat meciul de deschidere a Cupei Internaționale a Campionilor, după ce meciul, în timpul regulamentar, s-a încheiat la egalitate, 1-1 și 26 de lovituri de la unspreze metri au fost necesare pentru a separa în cele din urmă cele două părți. Franck Kessie de la Milan a ratat pe final și decisiv de la 12 de metri, dar echipa lui José Mourinho a încercat din nou să influenteze deznodământul meciului, iar Alexis Sánchez a fost cu o clasă peste colegii săi.
Chilianul a jucat în meciul fără goluri cu cei de la San Jose Earthquakes și a fost din nou o lumină puternică a lui United la Centrul StubHub. Mourinho a petrecut o seară înăbuşitoare în sudul orașului Los Angeles, frustrat. Limbajul corpului său în jurul zonei tehnice a fost, fără nici o îndoială, dovada faptului că sentimentul său era real.
Juan Mata a forțat un corner în deschiderea meciului după o lovitură liberă, după ce căpitanul lui United, Matteo Darmian, a fost faultat. Nu a venit nimic, dar când Scott McTominay a trimis o lovitură la poarta lui Gianluigi Donnarumma, numărul 1 trebuia să fie atent pentru a salva faza. Portarul a făcut exact același lucru mai târziu, când Sanchez a executat o lovitură liberă de la 30 de metri, de pe partea stângă.
Mata a trimis o pasă excepțională către Sánchez, iar chilianul la bătut pe Donnarumma, pe partea stângă, cu un șut elegant. Meciul cu americanii de la San Jose Earthquakes s-a terminat la egalitate, dar a urmat meciul cu cei de la AC Milan. Aici lucrurile au stat altfel, adversarii elevilor lui Jose Mourinho având mult mai mult de lucru, rezultatul, după cele 90 de minute de joc fiind unul echilibrat, de 1 la 1.
Atunci când aceste două părți s-au aliniat pe terenul stadionului Rose Bowl, mulțimea californiană a fost prezentă la meciul a două dintre cele mai decorate echipe din istoria fotbalului european. Echipa antrenată de Jose Mourinho continua să-și caute prima victorie în această vară, după ce meciurile terminate la egal cu San Jose Earthquakes și Club America în meciurile deschise ale turneului.
Chiar dacă jocul împotriva AC Milan a fost doar un alt joc înaintea sezonului regulat din Premier League, Jose Mourinho a solicitat mult mai mult din partea echipei sale. Asta s-a văzut în modul de așexare pe teren și în jocul echipei, pe tot parcursul celor 90 de minute. Cu toate astea, meciul nu a fost unul ușor, Milan dorind victoria. Finalul, însă, când s-a ajuns la loviturile de departajare a fost unul în avantajul lui United, scorul final fiind de 9 la 8 pentru Manchester.
Următoarea întâlnire, în cadrul competiției, va fi duminică, pe 29 iulie, împotriva rivalei din campionat, Liverpool.
Meciul Manchester United – Liverpool din cadrul International Champions Cup va începe de la 12 noaptea, ora României, pe data de 29 Iulie 2018.
Pariuri Manchester United – Liverpool FC – International Champions Cup
La casele de pariuri, Liverpool este marea favorită, având o cotă de 1.93 în caz de victorie. În cazul în care alegeți victoria celor de la Manchester United, cota oferită de Betano este de 3.90, în timp ce pentru un egal este recompensat cu o cotă de 3.65
Pontul pentru meciul Manchester United – Liverpool FC din cadrul International Champions Cup poate fi găsit în secțiunea Ponturi Fotbal începând cu ora 18.00