Etapa a cincea continua duminică, 19 august cu meciul de la Cluj dintre CFR şi Dinamo Bucureşti, o partidă pe care niciun microbist adevărat nu are voie să o rateze. Meciul din Gruia va începe de la orele 21:00 şi se anunţă unul spectaculos, cu multe goluri.
Chiar dacă echipă gazda pleca din postura de favorită, suntem siguri că partida va fi extrem de echilibrată, putându-se înregistra orice rezultat. Clujenii se prezintă la acest meci după returul din Europe League cu armenii de la Alashkert, pe care conform declaraţiilor antrenorului Conceicao îl vor trata foarte serios, chiar dacă la prima vedere întâlnirea pare o simplă formalitate, elevii săi impunandu-se în meciul tur, din deplasare, cu scorul de 2-0. În ultimele meciuri din campionat de pe teren propriu, CFR a remizat cu FC Botoşani (1-1) şi a învins-o mai clar decât o arata scorul pe Concordia Chiajna (2-1). În ultimele 5 partide din Gruia împotriva lui Dinamo, clujenii au obţinut 2 victorii, au terminat la egalitate de 2 ori, iar o dată au câştigat „câinii roşii”. În sezonul precedent al Ligii 1, campionii de la CFR au câştigat ambele meciuri din sezonul regular: 2-0 la bucureşti şi 1-0 la Cluj.
De partea cealaltă, meciurile din deplasare ale dinamoviştilor au fost unele cu foarte multe goluri: 3-3 cu FCSB în prima etapă pe Arena Natională, meci considerat in deplasare şi 2-3 la Mediaş cu Gaz Metan, formaţia bucureşteană marcând cele mai multe goluri în deplasare dintre toate formaţiile din Liga 1, şase. Dacă după înfrângerea cu multe goluri de la Mediaş au existat unele dispute între jucători în vestiar, spiritele s-au calmat după victoria de pe teren propriu cu Viitorul Constanţa (1-0), câinii roşii mergând în Gruia hotărâţi să obţină un rezultat pozitiv.
3 victorii consecutive are CFR Cluj în toate competiţiile înaintea meciului de joi din Europa League: 2-1 la Cluj cu Concordia Chiahna, 2-0 în deplasare cu Alashkert şi 2-1 pe terenul lui FC Voluntari.
Pe data de 6 mai 2017 pierdeau clujenii ultimul meci în Liga 1, chiar contra celor de la Dinamo, scor 0-3, goluri Filip, Hanca şi Bumba, doar internaţionalul Sergiu Hanca mai regăsindu-se actualmente în lotul bucureştenilor.
Media de vârsta a loturilor celor 2 echipe: 27.5 ani CFR, cel mai varsnic lot din Liga 1; 24.0 Dinamo Bucureşti, cel mai tânăr după Viitorul Constanţa.
23.48 milioane de euro este valoarea de piaţă a lotului campioanei CFR, conform Transfermarkt, în timp ce jucătorii dinamovişti sunt cotaţi la 12.53 milioane de euro.
12 stranieri are în lot formaţia clujeană, fiind pe locul al doilea într-un astfel de clasament, după Sepsi Sfântu Gheorghe, cu 13 jucători de peste hotare.
De remarcat ce prestaţie va avea dinamovistului Dan Nistor, unul dintre cei mai buni mijlocaşi al începutului de sezon, văzut de mulţi specialişti ca şi titular cert în viitoarea campanie de calificare a tricolorilor la Campionatul European. Acesta a evoluat în turul campionatului trecut pentru clujeni, revenind apoi la echipa bucureşteană, dar a rămas cu oarece resentimente faţă de formaţia ardeleană, aşa cum el însuşi a declarat. „De la CFR nu a venit niciun tricou de campion, niciun telefon, nimic. Am plecat de la CFR de pe primul loc, am jucat 21 de meciuri pentru ei, merităm și eu măcar o mânecă de la tricou. Dar asta este, nu s-a putut”, şi-a arătat acesta nemulţumirea faţă de echipa pentru care a activat în prima parte a campionatului trecut.
Formaţii probabile:
CFR Cluj (antrenor Toni Conceicao, 4-3-3): Vâtcă – Cr. Manea, Vinicius, Lang, Camora – Djokovici, Culio, Al. Ioniță – Mailat, Omrani, Țucudean
FC Dinamo București (antrenor Florin Bratu, 4-2-3-1): Penedo – Corbu, M. Popescu, D. Ciobotariu (Katsikas), Vl. Olteanu – Mahlangu, R. Grigore – Sorescu, D. Nistor, Salomao – D. Popă (M. Axente).